Am prins-o pe Nemerovschi, am legat-o fedeleş şi am obligat-o să răspundă la întrebări. Glumesc! Am avut plăcerea să o cunosc pe Cristina în urmă cu un an şi, sinceră să fiu mi-a plăcut maxim de ea. Vă las să descoperiţi o "bucăţică" din talentata autoare, aşa cum nu aţi mai văzut-o/citit-o până acum. Pam-pam!
1. Nu te voi pune să răspunzi la întrebări de genul “Poţi să
ne spui câte ceva despre tine?” sau “ Cum este omul…?”. Dar vreau să ştiu mai
multe despre tine şi voi încerca să aflu aceste lucruri într-un
mod…neconvenţional. Aşadar prima întrebare: “ Nu vreau să ştiu cum te-ai apucat
de scris, ci dacă a existat un moment în care te-ai gândit serios să te laşi?”
Ce bine, fiindcă
deja am epuizat toate modurile diferite în care pot spune basically aceleași
lucruri despre mine, când sunt întrebată cine este Cristina Nemerovschi :D
Foarte tare întrebarea ta! Nu m-am gândit până acum niciodată
să mă las de scris, dar am avut cred că vreo două moment în cei șase ani care
au trecut de la debut în care mi-a trecut prin cap să mă las de publicat ceea ce
scriu. Poate nu mi-a trecut chiar la modul serios, ci mai mult ca un “ce-ar fi
dacă...”. Motivele sunt cele
care ne lovesc pe toți ăștia care scriem, cred, undeva de-a lungul drumului frumos,
dar nebun și dificil, pe care l-am ales. Nu se poate trăi din scris în România,
cititorii sunt mai puțini ca în alte țări, sunt invidii și uri pur și simplu paralizante
uneori în lumea literară, dacă ești bun în ceea ce face ți se pun tot timpul bețe în roate, fiindcă ești văzut ca o
amenințare, mentalitatea multora este că pe cultură (respectiv, pe o
carte) nu trebuie să dai bani, că doar nu-i de mâncat, nu avem o asociație care
să susțină interesele scriitorilor români, nu există o instituție care să ușureze
accesul la piața de carte străină… și multe altele asemenea. Însă entuziasmul cititorilor
m-a ajutat de fiecare dată să
mă scutur de gândurile negre și să merg mai departe și cu publicatul. Când vezi
că oamenii așteaptă cu sufletul la gură următoarea ta carte, te motivezi și îți
spui că dacă tot ai intrat în horă, altă cale nu mai e. Privind dintr-o altă perspectivă,
toate greutățilepe care le cară în spate scriitorul roman ar putea fi, până la
urmă, o provocareîn plus ca să dea tot ce are mai bun, să-l ambiționeze.
De scris oricum n-aș putea să mă las, nici nu prea pot
concepe acum o situație de genul ăsta, când încerc să-mi imaginez… Cu
siguranță, dacă aș face un pariu că nu voi scrie timp de o lună nimic, l-aș pierde,
pentru că la un moment dat ceea ce vreau să pun pe foaie va fi mai puternic decât
voința mea :).
2. Dumnezeu, Budha, Marele Manitu… . În ce crezi? Şi nu mă
refer strict la religie.
Cred în oameni, în primul rând. Cred în mințile noastre,
cred că fiecare are acolo o lume, și fiecare dintre ele este fascinantă. Sunt lumile
pe care îmi doresc de fiecare dată să le descopăr. Niciuna nu seamănă cu
cealaltă, fiecare lume e unică, și cumva e trist gândul că ele vor dispărea pentru
totdeauna după moartea fiecăruia, așa că încerc să pun din când în când între coperți
câte o astfel de lume. Ca să nu se piardă :).
Mai cred foarte mult în evoluția fiecăruia dintre noi, în felul în care ne modelăm trecând prin întâmplări. Cred că este esențial să înțelegem ceva din tot ceea ce trăim, bun, rău, fericit, tragic. Așa devenim mai împliniți, așa ne îmbogățim lumile despre care spuneam.
Și cred în toate lucrurile despre care scriu în cărțile mele:
iubire, vindecare, iertare, trezire,
luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate.
3. Dacă mâine ar fi să o iei de la capăt care ar fi lucrurile/oamenii/emoţiile
la care ai renunţa?
Eu chiar încerc periodic să o iau de la capăt, îmi reanalizez
tot ce am și văd dacă e nevoie să schimb ceva, dacă ceva nu merge chiar așa cum
îmi doresc, etc. Reflectez pentru un moment la ce am câștigat, la ce am
pierdut, la ceea ce-mi doresc. Cred că e foarte mare nevoie să faci exercițiul ăsta
– să faci un pas înapoi și să-ți privești viața ca pe un întreg.
Aș lăsa deoparte
tot ce m-a ținut în loc la un moment dat, fie că vorbim despre oameni, emoții
sau lucruri. Aș scăpa de lucrurile care doar îmi îngreunează drumul, în loc să
mi-l îmbogățească, aș scăpa de orice fel de îndoieli sau analize exagerate ale
deciziilor mele. Iar în ce privește oamenii, a fost simplu dintotdeauna:
niciodată nu mi-am dorit în jurul meu persoane care nu mă
acceptă așa cum sunt, pentru care trebuie să mă prefac în vreun fel. Cred că
pierzi vremea cu astfel de oameni.
4. Care ar fi, în viziunea ta, apogeul carierei literare?
E o întrebare foarte bună și foarte grea și îmi dau seama acum
că nu m-am gândit niciodată la asta :)
Cred că să fii
atât de mulțumit de ce ai scris, atât de împlinit cu creația ta, încât să simți
că poți muri chiar în momentul acela fără să-ți pară rău. Să ai sentimentul că
nu puteai face nimic în plus, nimic mai mult. Că te definești complet prin tot
ce ai lăsat în urmă.
5. Ceai, cafea sau ciocolată caldă?
Acum sunt în perioada cu ceai :).
Dar oricare din băuturile astea e
minunată atunci când te uiți în fața calculatorului, umplând paginile, așa că
nu aș face nazuri. Cel mai fascinant este să ai pe cineva care să ți le aducă
pe birou și să nu te scoată din transă :)
6. Dacă altcineva te-ar construi ca personaj într-o carte
cum ar fi acesta (personajul, vreau să spun)?
Ar semăna cu
Vicky, presupun! :)
Bine, contează desigur foarte mult
cum mă vede cel care ar scrie cartea, cât de bine mă cunoaște.
7. Şapte este numărul meu norocos, aşa că mă voi opri aici
cu întrebările. Asta este ultima, promit: "Care sunt superstiţiile tale
(dacă ai vreuna)?"
Nu am neapărat eu superstiții, îmi place mai degrabă să le studies
pe ale celor din jur, mi se pare că spun multe despre o persoană, au legătură
cu fricileei și cu felul în care vede lumea.
Totuși, n-am fost nici eu complet imună la asta. Pe la 22
sau 23 de ani mi s-a întâmplat ca în aceeași săptămână să sparg două oglinzi.
Am glumit mult pe seama celor 14 ani de ghinion care aveau să urmeze (7 plus 7
– nu știu de ce, m-am gândit eu că anii vor veni unii după alții, nu în același
timp :D ). Mi-am amintit de asta pentru că undeva cam pe acum ar trebui să se termine ei, dacă or fi fost! Și,
totuși, eu zic că mi s-au întâmplat multe lucruri bune în anii ăștia de
ghinion, haha.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat!
